Trash The Dress – Andreea şi Răzvan

click pt. fotografii
Şi iată că a venit vremea să prezint şi şedinţa foto Trash The Dress cu Andreea şi Răzvan, sedinţă ce a tins mai mult către un Love The Dress, rochia nefiind pusă la mari încercări până la urmă.
Am ales locaţii din Dobrogea, oprindu-ne pentru şedinţe foto în zone interesante pe drumul nostru către mare. Am trecut şi pe la cetatea Enisala şi am făcut câteva cadre. Drumul până acolo este brici, se pare că autorităţile au beneficat de ceva fonduri şi au restaurat drumul de acces şi ceva din cetate. Sper să-şi continue munca pentru că arata super.
Am ajuns apoi pe litoral, unde mirii s-au bălăcit puţin şi apoi am tras o fugă şi în Constanţa. Ne-am întors seara târziu, obosiţi dar fericiţi că am reuşit să ducem la bun sfărşit ceea ce ne propusesem.
Deşi nu am distrus rochia, mă pot considera mulţumit de rezultate. Ca şi la nuntă, mirii s-au implicat în şedinţa foto şi practic am muncit cot la cot. Am tras mult şi sper ca la anul să am şi mai multă inspiraţie.

Şedinţă foto Trash The Dress cu Andreea şi Răzvan - 5 septembrie 2012  - Foto: Ciprian Neculai - http://artandcolor.ro