Botez Ştefania

click pt. fotografii
Ştefania a fost poate cel mai cuminte copil căruia i-am fotografiat botezul. Nu a scâncit decât foarte puţin în momentul în care părintele a îmbaiat-o în cristelniţă. A fost curioasă ori de câte ori vedea aparatul şi zâmbitoare când îşi recunoştea părinţii. Chiar şi la şedinţa foto de după bâiţă a colaborat foarte bine, şi asta se poate observa şi din rezultatele obţinute. Le mulţumesc părinţilor pt. că s-au gândit la mine pt. imortalizarea acestui minunat eveniment din viaţa lor şi îi urez Ştefaniei o viaţă plină de fericire.