Se întâmplă să fiu contactat câteodată și pentru fotografierea unor clase la sfărșit de gimnaziu sau liceu. Acum un an am avut plăcerea să documentez acest eveniment pentru clasa a XII-a A de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați.
Primul contact cu elevii l-am avut în ziua festivității de premiere:
![Fotografii festivitate absolvire C.N.V.A 2014 - 29 mai 2014 - Foto: Ciprian Neculai - @[10150110483110624:0]](http://artandcolor.ro/wp-content/uploads/2015/05/IMG_2333-744x497.jpg)
Fotografii festivitate absolvire C.N.V.A 2014 – 29 mai 2014 – Foto: Ciprian Neculai – @[10150110483110624:0]














Am început astfel să-i cunosc și chiar să le rețin numele unora din ei. Am apreciat faptul că erau foarte uniți. I-am reîntânit în ziua banchetului:
După petrecere aveam stabilită cu ei și o ședință foto. Ne-am întânit după 2-3 zile într-un parc și i-am pus să vină cu coli A4 si pixuri la ei. Nu știau ei exact ce-i așteptă. I-am pus pe rând să părăsească grupul și să aștepte ca restul clasei să-i caracterizeze într-un singur cuvant. Cuvânt pe care trebuiau să-l scrie pe o coală A4. Eu mă distram pe margine în tot acest timp și îi fotografiem. A fost un exercițiu cel puțin interesant. După ce am terminat acest pas am ascuns colile și am început ședința foto.
Mergând apoi cu ei spre locul în care aveam de gand să fac portretele cu colile A4 am trecut pe lângă un spațiu de fitness și am zis să ne distrăm puțin. Cam asta a ieșit:
După această „ispravă” am ajuns și colile A4. Câteva cadre:
După aceste cadre au zis că nu se poate termina așa și înainte de a mai trage câteva cadre trebuie sa-mi scrie și ei un cuvânt pentru a face o fotografie cu ei. Puteam să zic nu? Evident că am acceptat:
După cum se poate observa, a fost foarte distractiv. MI-a făcut plăcere să-i cunosc și sper să fim sănătoși și să ne revedem peste zece ani așa cum am convenit.